Povestea Titanicului

RMS Titanic (Royal Mail Steamer-Vas postal regal) a fost un mare pachebot care s-a ciocnit cu un aisberg şi s-a scufundat în 1912. Al doilea din trio-ul de „super-nave” (alături de RMS Olympic şi HMHS Britannic) concepute pentru a oferi fiecare câte o cursă săptămânală şi pentru a domina afacerea transatlantică dintre Southampton şi New York în interesul companiei White Star Line. Construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast, Titanic a fost cel mai mare vas din lume până la momentul scufundării sale. În timpul călătoriei inaugurale (Southampton, Anglia, apoi Cherbourg, Franţa, Queenstown, Irlanda cu destinaţia New York), s-a ciocnit cu un aisberg la 11:40 PM, în ziua de duminică, 14 aprilie 1912. Vasul s-a scufundat în două ore şi jumătate, după ce s-a rupt în două la ora 2:20 AM (15 aprilie 1912).

Titanic a fost construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast şi a fost conceput pentru a putea concura cu navele companiei rivale (Cunard), Lusitania şi Mauretania, cunoscute ca fiind cele mai rapide de pe Oceanul Pacific. Titanic, împreună cu Olympic şi Britannic (denumită iniţial Gigantic) trebuiau să fie cele mai mari şi luxoase nave construite vreodată. Titanic a fost proiectat de directorul şantierului naval, Lord Pirrie, şeful departamentului de proiecte al şantierului, Thomas Andrews, şi managerul general, Alexander Carlisle. Construcţia Titanicului a început la data de 31 martie 1909. Nava a fost lansată doi ani şi două luni mai târziu, pe data de 31 mai 1911. Echiparea navei a fost terminată pe data de 31 martie a anului următor.
Titanic avea 269,1 de metri lungime şi 20 de metri lăţime. Tonajul vasului era de 46.328 de tone şi o înălţime de la nivelul de plutire până la puntea principală de 18 metri. Putea atinge o viteză maximă de 43 de km/h. Doar trei din cele patru coşuri ale sale de 19 metri înălţime erau funcţionale, al patrulea fiind folosit pentru ventilaţie. Titanicul putea să transporte un total maxim de 3547 de pasageri plus echipaj.
Titanicul era considerat apogeul siguranţei pe o navă în caz de accident. A fost numit practic „de nescufundat” de către proiectanţi. Nava era împărţită în şaisprezece încăperi impermeabile despărţite prin uşi etanşe. Era proiectat să stea la suprafaţă cu patru astfel de încăperi inundate. Dacă se umpleau cu apă mai multe de patru camere, vasul se scufunda.

La vremea lui, Titanicul era de neegalat în lux. Oferea o piscină, sală de gimnastică şi sport, băi turceşti, o bibliotecă şi un teren de "squash".[1] Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni elegante. În plus, cafeneaua pariziană oferea o bucătărie foarte agreabilă pentru pasagerii clasei întâi. Condiţiile de la clasele a II-a şi a III-a erau mai bune decât pe alte nave ale vremii. Titanicul avea trei ascensoare pentru pasagerii de la clasa întâi şi încă unul pentru pasagerii de clasa a II-a.

Titanicul era aproape identic cu nava-soră Olympic, dar existau îmbunătăţiri aduse de Bruce Ismay, patronul companiei White Star Line, după observaţiile făcute pe primul vas. Titanicul avea un luxos restaurant parizian pe care Olympic nu l-a avut până în 1913. Altă diferenţă faţă de Olympic era iluminarea mai bogată pe punte. Acestea făceau ca Titanicul să fie cu 1004 tone mai greu.